Anotimpurile Vânătărilor

Am ajuns acolo mereu ciuntit – rupt de somn, încovrigat de frig sau topit de căldură – și-am plecat mereu întreg, cu fruntea sus și zâmbetul întipărit pe figură.

Am ajuns întâi în primăvară, cu Roxana și cu un prieten de peste mări și țări. Ne-am udat bocancii în iarba înrouată, vorbind fiecare cu vedeniile noastre, ore în șir, printre fuioare de neguri învăpăiate.

Foto: Roxana
Foto: Roxana
Foto: Roxana

Am ajuns apoi într-o după-amiază toridă de vară, flămând și însetat după o drumeție prin Bedeleu. Rezemat de mașină, ronțăiam pufuleți și sorbeam apă de izvor, până când au început să danseze faldurile de ploaie învăpăiată spre apus. Am înșfăcat aparatul și-am fugit pe pajiște, vorbind cu câinii și cu vacile, pozând aurora de Bedeleu.

Când aud ploaia clănțănind pe acoperișul de tablă al mansardei, îmi zboară adesea gândul la Vânătări. Am revenit acolo și la sfârșitul verii, ca să prind ploaia ridicându-se la cer.

Ne-am făcut curaj să mai ajungem odată, pe ceață și brumă, la sfârșit de toamnă. Am căutat cu Roxana cețurile prin văi, pe cărări de căprioare și pe cursuri de apă.

Foto: Roxana
Foto: Roxana
Foto: Roxana

Urmează iarna cea alb-negru, și ieșirile pe schiuri de tură covoare fermecate.

2 gânduri despre „Anotimpurile Vânătărilor

  1. Iată niște poze formidabile !Sunt impresionat și încântat!
    Va rog să mai faceți multe,multe poze și să ni le trimiteti și nouă !
    Multe mulțumiri ???

Comentariile sunt închise.