Printre stele, în Apuseni

Am avut oarece emoții pornind în tura asta, care s-au amplificat pe măsură ce puneam în aplicare planul. Ne-a mânat promisiunea unei dimineți cu centrul galaxiei vizibil spre sud-est, prognoza de cer senin și dorul de fotografiat, pentru că nu mai ieșisem la pozat de câteva luni de zile… Am căutat un loc cu vedere spre sud, fără localități în apropiere; până la urmă cel mai tare ne-a făcut cu ochiul vârful Pietrele Mărunte, un loc cu multe amintiri frumoase și unde mi-am dorit mereu să campez peste noapte.

Am împachetat în grabă lucrurile sâmbătă seara și am pornit-o spre Băișoara; oscilam între a dormi la o pensiune în stațiune sau a dormi la cort, pe vârf. Până la urmă decidem să dormim la cort și începem urcușul; cu doi kilometri sub vârf, drumul devine înzăpezit și trebuie să ne oprim la Șesul Cald; n-are rost să cărăm tot echipamentul de campare prin zăpadă, așa că punem cortul lângă mașină. Știam că în zona asta trăiesc animale sălbatice de toate felurile și aveam emoții, care s-au întețit odată cu realizarea faptului că aveam de făcut plimbarea până pe vârf când îi noaptea mai deasă, pe la 3 jumate. Mă înarmez într-un buzunar cu briceagul, în celălalt buzunar cu un pachet de petarde, apoi văd ușurat că doi dulăi de la pârtia Buscat se hotărăsc să își facă culcușul lângă cort. Roxana e obosită și adoarme imediat, eu mai greu. Pe la 3 mă trezesc și nu mai reușesc să adorm. Ascult mârâituri pe lângă cort, apoi tot felul de zgomote. La 3 jumate o trezesc și pe Roxana, trebuie să ne pornim. Ies ușurel din cort și nu mai văd niciun câine. Atunci cine mârâia lângă cort? Hm.

Tot învârtindu-mă, găsesc unul dintre câini, care se adăpostise de vânt sub cetina unui brad. La cum îl văd, o să ne însoțească până pe vârf, și nu pot să zic că mă supăr. Dacă nu era Roxana, acolo rămâneam, făceam poze din parcare. Pornim. Luna a apus de o oră, iar zăpada înghețată trosnește sub picioare. Câinele ne însoțește, urcăm cătinel și mă uit precaut cu frontala în jur; după ce ieșim din pădure și ne apropiem de vârf, mi se pare de câteva ori că zăresc ochi sclipind printre copaci; apoi văd că sunt doar stelele dintre brazi. Mă simt mai ușurat când ieșim între jnepeni, la loc deschis. Ajugem pe vârf cu jumătate de oră înainte de sosirea zorilor și ne apucăm de fotografiat galaxia.

Zorii sosesc albăstrui, deschizându-ne treptat orizonturile.

Zărim silueta Trascăului, Făgărașului și Pietrei Craiului la sud.

Cheile Turzii și Munții Harghitei spre est.

Mă uit cu jind spre valea Arieșului și Trascău, mi-aș dori să mă pot teleporta acolo pentru răsăritul ăsta.

E ora șapte și ne pornim înapoi spre mașină. Punem cortul la uscat și luăm împreună cu câinele micul dejun format din miez de nucă și mere, înainte de a coborî somnoroși spre Cluj, pentru o duminică leneșă acasă.


Periodic venim cu noi povești, pățanii și sorcovării, iar tu le poți primi direct pe e-mail: