Transilvania între noapte și zi

Am ajuns iar în mijlocul Trascăului, la întâlnirea cu apusul. Am găsit un pâlc de mesteceni presărați pe-o coamă și-am pus în grabă cortul pe ultima lumină, apoi am stat și am sorbit înserarea catifelată.

Lumina a revenit cu Luna plină, răsărind dinspre Podiș și împingându-și razele spre despicarea Râmețului.

În față au început să licărească stele și sălașe, bulgări de căldură în răceala nopții. Ne-am apropiat și noi de căldura focului, sorbind licori și înfiripând povești despre continente îndepărtate.

A doua înserare m-a găsit între Stejarii din ținutul sașilor. Am așteptat să vină noaptea, pitit printre uriașii seculari, iar Luna plină a sosit la întâlnire. S-a înălțat printre crengile unui stejar trăsnit până când am avut o stranie senzație de hologramă, Luna trecând ba în fața stejarului, ba în spatele lui.

Am încheiat periplul transilvan între unduirile verzi ale Podișului Târnavelor, prin satele medievale pitite între pajiști și păduri.

Un gând despre „Transilvania între noapte și zi

Comentariile sunt închise.