Am urcat în Carpați, cu piciorul și cu roata, în săptămâna în care pădurea sărbătorește – cu focuri de artificii încremenite și confetti stârnite de cea mai mică adiere – iar aerul devine palpabil, ca un lichid amniotic prin care se perindă și plutesc diafan raze, culori și fire de mătase.
Am visat demult să ajung aici, după ce am văzut poze cu Piatra Cerbului din excursiile altor drumeți din familie. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Baia Mare, dealurile încep să crească verzi în jurul Read more…
Am ieşit rar din casă în aste zile stranii. Bine, asta nu-i ceva anormal pentru cineva care lucrează de obicei de acasă. Însă stranietatea acestor săptămâni ne-a descumpănit pe toţi. Parcurgem cele cinci etape ale Read more…
Am ajuns acolo mereu ciuntit – rupt de somn, încovrigat de frig sau topit de căldură – și-am plecat mereu întreg, cu fruntea sus și zâmbetul întipărit pe figură. Am ajuns întâi în primăvară, cu Read more…