Prin inima Trascăului

Am dat târcoale masivului Trascău de când mă știu: în drum spre Arieșeni, în drum spre Scărița-Belioara; în ultimii ani i-am tatonat periferiile – Râmeț, Rimetea, Bedeleu.

Anul ăsta am avut norocul să cad pe umăr și să îl semi-desprind de claviculă, ceea ce mi-a deschis vaste oportunități ca timp liber petrecut în casă. În 30 octombrie s-a împlinit termenul de refacere și pentru aceeași zi trupa de la Plan-B Cycling Club a dat strigare pentru o tură amicală în Trascău. Ne coechipierim o flotă întreagă de mașini din Cluj și, în 30, pornim cu noaptea-n cap spre Aiud. Ajunși acolo, parcăm cu greu între cele câteva zeci de mașini cu suporți de biciclete ce ocupau centrul Aiudului. Ne echipăm și pornim veseli, urcând prin clisa dealurilor de lângă oraș. Pauzele de regrupare durează mult, suntem peste 50 de oameni. Până la urmă grupul se fragmentează natural în două plutoane – ăla sprinten din față și ăla leneș de la urmă. Avem o reputație de apărat, așa că rămânem mult în urmă, mâncăm, admirăm peisaje, facem poze, povestim și ne prostim… biciclism bon-viveur, la care ne pricepem foarte bine!

muntii-trascaului-01883

Tot râzând și glumind, ajung să-mi dau seama că nu mă simt prea bine – urcăm de vreo 20 de kilometri și mă cam resimt. Mâncăm ceva, urcăm din nou; mi se taie conversația, noroc că restul grupului face o pauză mai lungă pe un delușor, la soare. Mă întind și eu, mănânc ultimul sendvici, îmi pun bidonul de apă sub cap și moțăi 10 minute, după care mă ridic alt om. Pedalez din nou cu poftă, fără să știu ce mă așteaptă.

Un umăr de deal ne basculează într-o altă realitate. Pământul unduit adăpostește căsuțe din lemn, un car se ițește dintr-un șopron, o clopotniță exclamă, mestecenii ard ca făcliile. Suntem într-un căuș, toate zgomotele dispar și ne auzim sângele zvâcnind în tâmple. Exclamăm, neputincioși în fața armoniei, apoi ne lăsăm, pe rând, copleșiți. Mă sufoc și mă agăț de aparatul foto și de bicicletă ca de rămășițele unei realități trecute. Firul invizibil al turei ne trage înainte și ne împotrivim cât putem. Lăsăm în stânga așezarea; în valea din dreapta, o rază de soare despică norii și se înfige ca o sabie în clopotnița unei biserici. Vorbesc fără să mă ascult și încerc fără succes să fac poze cu telefonul.

muntii-trascaului-140447

muntii-trascaului-140633

muntii-trascaului-140608

muntii-trascaului-140637

muntii-trascaului-143426

Firul ne trage mai departe, spre prietenii care ne așteaptă. Pe măsură ce avansăm, ieșim ca dintr-o apă adâncă, înapoi la realitate, cu zgomote, mașini, mirosuri. Începem iar glumițele, iar Marin ne ia de o aripă și ne trage după el peste un gard, pe o cărare, până pe o stâncă suspendată deasupra văii Râmețului, unde zăbovim îndelung.

muntii-trascaului-144637

muntii-trascaului-144802

După oprirea obligatorie la birtul local, coborâm mult timp printre copaci arămii, făcând slalom printre printre stropi de soare, fulgi de ninsoare, picături de ploaie și curcubee.

muntii-trascaului-154802

muntii-trascaului-161445

muntii-trascaului-163612

Încheiem tura zâmbitori și copleșiți de atâtea bucurii. Am revenit a doua zi, cu mașina și cu un aparat foto. Păcat că i s-a terminat bateria după primul cadru, ăsta.

muntii-trascaului-0547

Așa că… va urma!

La vale pe creasta Latoriței

În 2014 am zis să facem ce n-am mai făcut: o tabără de o săptămână în munții Lotrului. Am descoperit astfel cireașa biciclistică a tortului carpatin – așa-zisa Strategica, de pe creasta Latoriței. Îmi doream să o fac de când am văzut-o în primul număr al (defunctei) MTB Magazine Romania. Tabăra „Romania Bike Camp” e o tradiție a Clubului de Cicloturism Napoca, care în curând își va serba aniversarea de 24 de ani. Radu se ocupă de organizare, avem nevoie de mașini și de șoferi care să coboare din Șaua Ștefanu mașinile cu care urcăm, altfel ar trebui să bobinăm vreo 50 de kilometri pe asfalt si aproape 2000 de metri de urcare, nefezabil. Ileana și Călin se oferă să ne șoferească cu Clio.

La 11 fix suntem în Șa și descărcăm bicicletele din mașină, în timp ce capul mi se face girofar. Suntem în gol alpin la 1900 de metri și avem priveliști spectaculoase spre vârfurile semețe și văile glaciare ale Parângului, în timp ce soarele ne alintă și vântul ne mângâie. E o zi perfectă.

DSC02254

Drumul de pe creasta Latoriței începe cu o lungă coborâre pe un drum de macadam, cu vederi frumoase spre Parâng și Căpățânii. Trecem repede pe lângă așezările din folie de plastic ale culegătorilor de afine și ciuperci, după care drumul începe să urce ușor și să coboare ușor, șerpuind de-a lungul crestei. După vreo 10 kilometri, ne oprim să admirăm vederea spectaculoasă care se deschide spre Lacul Vidra și Munții Lotrului.

DSC02338

DSC02419

Urcăm gâfâind până sub Vârful Fratoșteanu, de unde începe o coborâre lungă și hotărâtă pe macadam. Cu un zâmbet mare pe față și cu frânele încinse, ajungem la liziera pădurii de brad, de unde drumul devine un forestier de pământ. Oprim din când în când să facem regrupări și să dregem micile probleme apărute la biciclete. Panta se domolește și ocolim bălțile rămase pe porțiunile de plat după ploile abundente din ultimele zile. La cabana Ocolului Silvic, drumul se bifurcă; în dreapta coboară spre Mălaia, în față rămâne pe creastă. Rămânem și noi pe creastă și bine facem, pentru că urmează cea mai frumoasă parte, biciclistic vorbind. Ne luăm prânzul un pic mai jos, la un izvor amenajat frumos cu băncuțe și icoane, cu o apă fantastic de bună.

După izvor, decorul se schimbă din nou – dispar rășinoasele și apar foioasele, iar drumul devine mai îngust și începe să coboare în serpentine; ieșim printre stejari într-o zonă încântătoare cu pajiști și sălașe de vară. Temperatura și umiditatea cresc continuu pe măsură ce coborâm, însă peisajul face să merite orice oboseală și disconfort.

DSC02490

Urmează o bucată sus-jos; îmi consult din când în când GPS-ul – ar trebui să începem coborârea finală, însă noi tot urcăm. La un moment dat începe și coborârea, care a pus capac zilei, în sens bun sau rău, depinde pe cine întrebi. Un drum îngust, abrupt, săpat de ape, cu sol mai întâi roșu-nisipos, apoi negru-pietros, care coboară foarte hotărât 500 de metri verticali spre șosea.

DSC02521

La asfalt, Roxana mă așteaptă o față încântată și o bere rece. Urmează o pedalare agale de câțiva kilometri spre Voineasa, spre cina copioasă.

Petrecem următoarele zile luând la picior cărările Parângului și Coziei, apoi hidrobiciclim o zi în Munții Lotrului. Pentru ultima zi, alegem să refacem partea a doua din Creasta Latoriței. Lăsăm mașinile în Curmătura Vidruței și urcăm spre Vârful Fratoșteanu, apoi ne lăsăm iar la vale. Spre Voineasa turna cu găleata, însă noi am scăpat doar cu câteva picături.

DSC02980 DSC03001 IMG_2969 IMG_3081

Până nu se trezește un primar sau un ministru mai harnic să modernizeze drumul din creasta Latoriței, mergeți cu bicicleta acolo! E cel mai fain traseu de creastă din România! Uite track-ul: Creasta Latoritei.

Filmul pe Vimeo

Creasta Latoriței – ”Strategica” from Iancu on Vimeo.