La vale pe creasta Latoriței
În 2014 am zis să facem ce n-am mai făcut: o tabără de o săptămână în munții Lotrului. Am descoperit astfel cireașa biciclistică a tortului carpatin – așa-zisa Strategica, de pe creasta Latoriței. Îmi doream să o fac de când am văzut-o în primul număr al (defunctei) MTB Magazine Romania. Tabăra „Romania Bike Camp” e o tradiție a Clubului de Cicloturism Napoca, care în curând își va serba aniversarea de 24 de ani. Radu se ocupă de organizare, avem nevoie de mașini și de șoferi care să coboare din Șaua Ștefanu mașinile cu care urcăm, altfel ar trebui să bobinăm vreo 50 de kilometri pe asfalt si aproape 2000 de metri de urcare, nefezabil. Ileana și Călin se oferă să ne șoferească cu Clio.
La 11 fix suntem în Șa și descărcăm bicicletele din mașină, în timp ce capul mi se face girofar. Suntem în gol alpin la 1900 de metri și avem priveliști spectaculoase spre vârfurile semețe și văile glaciare ale Parângului, în timp ce soarele ne alintă și vântul ne mângâie. E o zi perfectă.
Drumul de pe creasta Latoriței începe cu o lungă coborâre pe un drum de macadam, cu vederi frumoase spre Parâng și Căpățânii. Trecem repede pe lângă așezările din folie de plastic ale culegătorilor de afine și ciuperci, după care drumul începe să urce ușor și să coboare ușor, șerpuind de-a lungul crestei. După vreo 10 kilometri, ne oprim să admirăm vederea spectaculoasă care se deschide spre Lacul Vidra și Munții Lotrului.
Urcăm gâfâind până sub Vârful Fratoșteanu, de unde începe o coborâre lungă și hotărâtă pe macadam. Cu un zâmbet mare pe față și cu frânele încinse, ajungem la liziera pădurii de brad, de unde drumul devine un forestier de pământ. Oprim din când în când să facem regrupări și să dregem micile probleme apărute la biciclete. Panta se domolește și ocolim bălțile rămase pe porțiunile de plat după ploile abundente din ultimele zile. La cabana Ocolului Silvic, drumul se bifurcă; în dreapta coboară spre Mălaia, în față rămâne pe creastă. Rămânem și noi pe creastă și bine facem, pentru că urmează cea mai frumoasă parte, biciclistic vorbind. Ne luăm prânzul un pic mai jos, la un izvor amenajat frumos cu băncuțe și icoane, cu o apă fantastic de bună.
După izvor, decorul se schimbă din nou – dispar rășinoasele și apar foioasele, iar drumul devine mai îngust și începe să coboare în serpentine; ieșim printre stejari într-o zonă încântătoare cu pajiști și sălașe de vară. Temperatura și umiditatea cresc continuu pe măsură ce coborâm, însă peisajul face să merite orice oboseală și disconfort.
Urmează o bucată sus-jos; îmi consult din când în când GPS-ul – ar trebui să începem coborârea finală, însă noi tot urcăm. La un moment dat începe și coborârea, care a pus capac zilei, în sens bun sau rău, depinde pe cine întrebi. Un drum îngust, abrupt, săpat de ape, cu sol mai întâi roșu-nisipos, apoi negru-pietros, care coboară foarte hotărât 500 de metri verticali spre șosea.
La asfalt, Roxana mă așteaptă o față încântată și o bere rece. Urmează o pedalare agale de câțiva kilometri spre Voineasa, spre cina copioasă.
Petrecem următoarele zile luând la picior cărările Parângului și Coziei, apoi hidrobiciclim o zi în Munții Lotrului. Pentru ultima zi, alegem să refacem partea a doua din Creasta Latoriței. Lăsăm mașinile în Curmătura Vidruței și urcăm spre Vârful Fratoșteanu, apoi ne lăsăm iar la vale. Spre Voineasa turna cu găleata, însă noi am scăpat doar cu câteva picături.
Până nu se trezește un primar sau un ministru mai harnic să modernizeze drumul din creasta Latoriței, mergeți cu bicicleta acolo! E cel mai fain traseu de creastă din România! Uite track-ul: Creasta Latoritei.
Creasta Latoriței – ”Strategica” from Iancu on Vimeo.
