Dobrogea Ascunsă (1)

Te uiți în jur și vezi iarbă arsă de soare, mărăcini și praf; însă parfumul ăla aparte te cheamă să descoperi ce-i după următoarea coamă, pe următoarea luncă și în următorul sat. Așa am ajuns să străbat din nou țara în căutarea Dobrogei Ascunse, la apelul lui Mircea Bezergheanu.

După 10 ore cu microbuzul și o noapte scurtă un hotel ieftin, apuc să-mi fac cumpărăturile din centrul Galațiului și să înfulec micul dejun înainte de a mă întâlni cu Mircea și cu Cici.

20160908_104831

Apucăm cătinel către bacul de la Brăila, apoi culegem câteva cumpărături din Măcin, și ezităm. E greu de ales o destinație, cu Dobrogea așternută în fața noastră. Începem încetișor, cu o lăcușor ascuns într-o carieră. Povestea-i faină, au săpat după piatră până au găurit un acvifer. Acolo au rămas utilajele, lacul s-a umplut rapid.

Mircea adulmecă, tatonează și apoi cotește spre malul Dunării. Găsim un păstor cu fața tăbăcită de soare, prilej de inaugurat ”borcănașul cu magie” – obiectivul Nikon 105/f 1,4. Pozele curg firesc și rar, între două vorbe, iar rezultatele sunt spectaculoase.

De la Dunăre urcăm pe-o vale seacă și stearpă în ochii mei, înțesată de viață pentru un avizat: fructele arbustului ăsta țepos sunt bune de mâncat; acolo e o vizuină de vulpe; mai încolo sunt iepuri; uite colo-sus o acvilă. Ajungem la șosea, unde oprim să luăm niste struguri de la o fermă; lângă noi se prepară într-un cazan mare magiun de prune cu nuci; după ce gust strugurii, înțeleg de ce tot vinul dobrogean e foarte dulce. Oprim apoi în piața din Greci să luăm telemea și roșii, care alături de struguri au reprezentat dieta noastră în restul turei. Mâncarea din supermarket a rămas neatinsă.

Mircea mă întreabă dacă vreau să mergem spre Copac. Copacul lui Mircea, un reper fotografic pe harta țării. Îmi lucesc instant ochii și pornim încolo. Povestim cu câțiva copii, cu câțiva ciobani, apoi întindem masa la umbra pădurii de stejari. Ghiftuit cu telemea și struguri, urc cu greu în creastă, la apus.

dsc_0965

dsc_1023

dsc_1030

Seara se întinde pe vale și pun cortul sub copac. Încerc câteva cadre, însă mi-e tot mai clar că n-are rost – îmi plac prea mult cadrele lui Mircea cu Copacul.

dsc_1078

dsc_1080

dsc_1086

Mă culc devreme. La un moment dat, deschid ochii și văd lumina cenușie a zorilor strecurându-se prin pânza cortului. Deschid alene prelata și mă trezesc instantaneu – sunt sub Copac! Stau nițel să îmi revin, apoi aud păstorii și turmele. Schimb rapid bateria aparatului, înșfac trepiedul și mai că alerg spre fântână. Încetinesc ca să nu sperii nici oile, nici ciobanul, care îmi aruncă priviri suspicioase. Intru în vorbă, fac o glumiță, nu o pricepe, dar ne împrietenim. Așez trepiedul pe rădăcinile unui stejar bătrân și încep să declanșez.

dsc_1119

Din a zecea încercare îmi iese.

dsc_1136

Traversez iar valea și urc la Pietrele Mariei, unde încercă să fotografiez un răsărit care nu se arată. Renunț și cobor la mașină, unde Mircea s-a trezit. Zăbovim nițel la fântână, unde se perindă ciobanii cu oile la adăpat. Unii îl cunosc pe Mircea și deapănă povești. Unele dintre ele mă înfioară, cum e cea despre frații machidoni care erau spaima oierilor, furând câte o turmă întreagă, până când unul dintre ei a fost împușcat de un oier. Strângem tabăra și pornim mai departe, fără o țintă precisă.

dsc_1206

dsc_1243

În partea a 2-a: continuăm spre Culmea Pricopanului, apoi spre Dunăre, lacul Razelm și încheiem printre stele, pe Pricopan.

„În Dobrogea?! Păi ce să faceți acolo?!”

Eram plictisit la birou când primesc un mesaj de la Roxana: ”Joia viitoare, 21 Aprilie 2016 plec în Turul Dobrogei. Deplasările se vor face doar cu mașini 4×4. Voi dormi pe câmpuri, pe dealuri, printre pietre”. Semnat – Mircea Bezergheanu.

Chrome Legacy Window 582016 114523 AM

Noi cu Mircea mai fusesem. Dormisem printre pietre și câini în Fundătura Ponorului, pe frigul de sfârșit de octombrie. Dobrogea este tărâmul lui, iar ghid mai bun n-aveam cum să găsim.

Așa că am cuplat instantaneu și am început să caut un 4×4 de împrumut. Până la urmă ne-a rezolvat Mircea locuri în caravana care se forma în comentariile de pe Facebook. Miercuri seara ne-am făcut bagajele, am dormit cam 3 ore și am pornit cu noaptea-n cap spre Babadag.

10 ore mai târziu, aterizam în Babadag, unde o parte din grup aștepta deja vizavi de stația Petrom. Ne nimerim în mașina lui Mircea și pornim în caravană spre Cetatea Enisala. Nu zăbovim mult acolo, pentru că e săptămâna Școala Altfel și autocarele curg continuu.

Intrăm cătinel într-un poligon militar și avansăm clătinându-ne în coloană pe un drum de pământ, printre cratere și ținte. Poposim într-un golfuleț fotogenic al lacului Razelm, unde primim de la Mircea un obiectiv de 10,5mm, cu care am tras cu mare entuziasm până la sfârșitul excursiei. Ne continuăm clătineala până pe dealul de deasupra lacului, unde vedem surprinși un pluton de vreo 30 de vehicule militare 4×4, 6×6 și alte prăpădenii, aliniate frumos cu fața la noi. Mircea face instant 90 de grade stânga și ieșim râzând strâmb din poligon.

<- săgeți pentru derulare ->
Cetatea Enisala, cu lacul Babadag pe Fundal Pe macul lacului Razelm, testăm obiectivul de 10,5 fisheye al lui Mircea Scăpați de forțele NATO, ne tragem sufletul în următorul golfuleț

 

Intrăm apoi de-a binelea în Dobrogea profundă, întâlnind fazani, potârnichi, vulpi, codalbi, alte zburătoare, holde de rapiță și grâu. Ajungem lângă fostul Oraș al Florilor, cu vechiul său drum și cu viaductul de cale ferată, apoi ne oprim la mănăstirea Sfântul Casian, de unde ni se deschide spectaculos peisajul.

<- săgeți pentru derulare ->
Lângă fostul Oraș al Florilor

 

Mai facem câțiva kilometri și găsim un loc de înnoptat împărătesc: Cheile Dobrogei. Mircea aranjează mașinile în cerc și punem corturile în interior. Mâncăm din traistă și mă apucă picoteala odată cu înserarea. În cerc socializarea e în toi, așa că-mi trag cortul deoparte și mă pun la somn. Roxana rezistă și urcă în Chei pentru câteva fotografii de noapte.

Dimineața încercăm să prindem răsăritul. Buimaci, ne învârtim prin Chei în timp ce toată lumea doarme. Reușesc să rătăcesc capacul obiectivului împrumutat, apoi să prind apusul Lunii și răsăritul soarelui, în timp ce Roxana fotografiază Cheile.

 

Noapte cu Lună plină în Cheile Dobrogei

 

Mâncăm dejunul, împachetăm cortul și pornim la drum lung, spre Canaraua Fetei, în sudul extrem al Dobrogei. Traversăm holde și sate cu case scunde cât gardul, întâlnim niște vedete tocmai sosite din Africa: prigoriile. Ajungem apoi pe malul Dunării, unde ne luăm și prânzul. Facem apoi un ocol pe la cercurile misterioase de lângă satul Seimeni. Pe la 5 dupămasa ajungem nițel obosiți la Canaraua Fetei, de unde Turul Dobrogei o ia razna, spre încântarea noastră. La Canara nu prea avem ce poza și nu avem deloc loc de corturi. Roxana cântă de bucurie – nu o să înnoptăm printre multele vipere din zonă. Mircea recalculează traseul: ajungem în seara asta la malul mării. Ardelenii din noi țopăie de bucurie!

 

 

A urmat una dintre cele mai frumoase porțiuni ale excursiei – hoinăreala dintre Băneasa și Limanu de-a lungul unui braț secat al Dunării, cu lumina aurie și umbrele lungi ale apusului întinse peste formele sculptate de apă, suprapuse peste verdele crud de primăvară. Sufletul se topește, se transformă în miere și se recristalizează la loc, iar o părticică din el rămâne definitiv acolo.

Ajungem odată cu înserarea în Limanu, unde căutăm zadarnic un loc de cort. Deschid OruxMaps și reușesc să redirecționez caravana în groapa de gunoi. Mircea preia din nou cârma și, cu câr, cu mâr, adăstăm pe plaja din Vama Veche la o sesiune foto de noapte.

 

Prindem răsăritul Lunii în Vama Veche

 

Parcăm apoi mașinile la malul mării în Tuzla. E miezul nopții, vântul bate cu putere și sunt 12 grade. Încercăm să punem cortul pe plajă, însă e plină de scoici ascuțite. Găsim un drumeag pe sub faleză și punem mașinile și corturile pe el, cu fața la mare. Punem apoi capul pe gecile care ne țin loc de pernă și savurăm cel mai odihnitor somn din ultimii ani, în foșnetul valurilor. Dimineața, Roxana fuge să prindă răsăritul, în timp ce eu deschid leneș cortul și fac câteva poze, apoi mă culc la loc. Pe la 8 apare tacticos Claude, care ne urează bună dimineața, apoi arată ”călifari roșii”. Claude locuiește de 15 ani în România și știe cuvinte pe care eu nu le știu. Mai facem câteva poze, mâncăm micul dejun și pornim spre Lacul Razelm. Încercăm un restaurant pescăresc de lângă Lacul Babadag, ”La Tauc”. Servirea e lentă, iar mâncarea mediocră. Mai dăm un tur al câtorva golfuri de pe malul lacului și punem tabăra într-unul din ele.

 

 

Oboseala, vântul și frigul se aliază pentru a-mi scădea moralul; nu pot să dorm de amiază. Mă plimb fără țintă prin tabără și povestesc cu Serhat; cunoaște bine Lacul Razelm și îmi arată unde s-a crăpat gheața în timp ce era la fotografiat. Îmi arată pozele de atunci și mi se pare că a meritat. Îmi spune că după dealul următor e un loc bun pentru fotografiat. Se trezește Roxana, preparăm și înfulecăm niște paste din borcan și pornim agale spre coasta pe care ne-a arătat-o Serhat. E ora apusului; soarele iese ca la comadă dintre nori, iar moralul trece de la minus la plusplus. Țopăi și alerg de colo-colo, în timp ce Roxana face fotografii. Revenim în tabără, unde stăm la povești până la răsăritul Lunii.

 

 

În ultima dimineață mai prindem un răsărit deasupra lacului, apoi strângem pentru ultima dată tabăra. Mircea ne descarcă înapoi în Babadag, aparent neschimbați, însă mult mai încărcați de frumusețe decât la venire. Ne-a făcut cunoștință cu farmecul Dobrogei, discret și unic precum mireasma unei flori sălbatice. Ceea ce noi intuiam intrigați din goana trenului sau a mașinii în drum spre Mare s-a materializat într-o lume aparte – Planeta Dobrogea.