Matterhorn!

Published by Iancu on 10/02/201710/02/2017

E ora 7 dimineața și mă învârt amețit prin bucătăria bătrânească din Saint Vincent, călcând strâmb în șosete pe gresia rece. Trântesc mâncăruri între felii de pâine, înfulec micul dejun, înșfac un bagaj și urc spre mașina parcată la 5 minute mai sus pe stradă. Afară începe o zi rece și senină, cu creste dantelate înmuiate chicios în purpuriul răsăritului pe fundalul cerului oțeliu. Cobor mașina în fața cazării, aruncăm bagajele în ea, lăsăm cheia în poștă și urcăm cu trei străzi mai sus, unde Costin ne așteaptă cu bagajele pe trotuar. Băgăm pe GPS adresa: Breuil-Cervinia: 42 de minute. Ieșim la drumul mare, depășim o coloană de trei autocare leneșe, apoi ne apucăm de croșetat serpentine și tuneluri. După Breuil, valea se deschide; vedem în față un pisc semeț. O fi Matterhornul? Ce altceva?!

În Cervinia căutăm derutați instalațiile; las niște localnici mai hotărâți în față, care ne ghidează rapid până în parcarea gratuită de la baza gondolei.

Cotizăm câte 58 de euro și primim câte un ski pass pe o zi, cu Elveția inclusă. Alergăm spre gondolele albe. Urcarea durează mult, iar în pauzele de conversație încep să mă simt tot mai timorat; urcăm spre 4000 de metri și mă simt ca o gâză, vulnerabil și scos din elementul meu.

Ajunși în creastă, ne lăsăm fericiți la vale spre Elveția. Pârtiile roșii sunt late și domoale, punem vârfurile spre vale ca să nu dăm din bețe și admirăm peisajul în continuă schimbare. Ajungem la o telecabină mare, care ne urcă rapid la 3800 de metri. Ieșim amețiți de altitudine într-un tunel săpat în stâncă, prin care tropăim cam 5 minute, până când dăm o săgeată spre terasa panoramică. Urmăm săgeata, dăm de un lift. Luăm liftul, urcăm cam 1 minut și ieșim la viscol, pe o muchie cu trepte și balustrade metalice care ne conduc la o terasă de observație aflată la 3883m. Mai sus n-am urcat decât cu avionul.

Privim cu nesaț în jur. În dreapta, un vârf cocoșat sub zeci de metri de gheață și zăpadă. În stânga, o mare de vârfuri deasupra căreia se ridică semeț Mont Blanc-ul. Eram la aproape 4000 de metri și ne uitam în sus la el. Pare inaccesibil chiar și de la zeci de kilometri distanță.

Coborâm la loc în tunel și ieșim la lumina zilei; ne punem schiurile și coborâm dintr-una 2000 de metri verticali, până spre Zermatt. Urcăm cu altă gondolă până la 2000 de metri, unde ne dăm jos lângă un peron de tren. Apare și trenul, iar Costin exclamă entuziasmat și o ia la fugă spre el. Urcăm zgomotoși, în privirile mirate ale bătrâneilor din vagoane. Trenul se pune în mișcare, țăcănind ușor pe cremalieră. Urcăm vreo 15 minute, suficient timp să ne crucim și să facem poze cu Matterhorn-ul. Ajungem la gara terminus, la 3000 de metri.

Coborâm la mama tuturor peisajelor montane. Facem poze, respirăm, ne ciupim ca să ne trezim din visul ăsta. Nu e vis, astăzi noi suntem ăia cei mai răsfățați de pe planeta asta. Iar la vale!

Suntem deja la trei domenii distanță de Italia, și e doar 12 jumate. Mai avem timp de câteva coborâri.

Începem apoi întoarcerea spre Italia, având Matterhorn-ul în colimator. Adunăm zeci de kilometri de coborâre, admirând cu nesaț paradisul din jur.

Undeva spre ora 3 ajungem din nou în șaua dintre Elveția și Italia. Apucăm încă o coborâre și o urcare din Cervinia, apoi ne așezăm la o terasă cu vedere spre Matterhorn.

Uităm să returnăm cartelele de o zi, care valorează câte 5 euro fiecare. Ne dăm seama abia seara, la cazarea din Gressoney. Petrec restul ieșirii în Italia plângând după Cervinia, chinuindu-mă să schiez pe cele câteva pârtii din Monterossa, oftând după pulvărașul din Austria și peisajele neasemuite ale Cerviniei.