Pe Prutaš

Published by Iancu on 25/07/201725/07/2017

”Mai stăm o noapte aici?”. După opt zile planificate de la o oră la alta prin Muntenegru, ne-ar plăcea să știm măcar într-o dimineață unde ne odihnim la noapte… așa că plătim cazarea și îi cerem gazdei parola de Internet. Mă uit la prognoză, anunță vreme însorită; mă uit la hartă, îmi arată un loc de campare la poalele Prutašului. Încep să nu mai vreau la pensiune, iar Roxana e pe aceeași lungime de undă. Renunțăm la cazare, cumpărăm din Žablak burek și baklavale pentru două zile, apoi urcăm cu mașina spre două mii de metri.

Găsim locul de campare, ticsit de două sute de oi, la pachet cu o viperă fonfănită. Încurcați, ne învârtim și găsim un indicator spre alt loc de campare, după vârful Prutaš. Refacem bagajul la marginea drumului, încărcând în rucsaci cortul, mâncarea și berea. E miezul zilei și urcăm cu soarele în creștet printre stânci, lapiezuri și doline.

În șaua Škrčko, ni se dezvăluie un circ glaciar și peretele lui Bobotov Kuk, cel mai înalt vârf din Durmitor.

Am uitat cum e să te echilibrezi cu 15 kilograme în spate și mă împleticesc pe porțiunile înguste.

Pe vârful Prutaš, ni se deschid complet orizonturile. Zăbovim îndelung, întinși pe iarbă, și ne încolțește gândul de-a dormi sus pe munte.

Gândindu-ne și răzgândindu-ne, coborâm puțin ca să vedem lacurile; ne convingem rapid că nu vrem să coborâm până la ele, găsim un locșor potrivit pentru cort și întindem tabăra. Renunțând la lacuri, am renunțat și la apă. Pun la topit zăpadă, însă butelia se termină după zece minute și mă aleg cu un lichid maroniu și călduț, prin care plutesc insecte cu multe picioare. Mă consult din priviri cu Roxana, care îmi întinde un pliculeț de ceai de caise.

În timp ce se infuzează ceaiul, savurăm berea, cu priveliștile în față. E liniște și suntem singurei, avem Prutašul doar pentru noi. Mâncăm burek cu roșii, iar la înserare urcăm înapoi în șa, printre căprițe.

Îi las aparatul Roxanei și mă întind în șa ca-ntr-un șezlong, pregătit pentru visare.

În dreapta mea înflorește Apusul și mă las să plutesc printre culorile sale, până când Roxana mă smulge din reverie cu un strigăt. Îmi arată, tulburată, zarea din stânga, în care se înalță Luna plină.

Aștrii zăbovesc pentru câteva minute în cumpănă perfectă, de-a stânga și de-a dreapta șeii. Momentul se amprentează fizic în alcătuirea noastră, agonizant de frumos.

Lucrurile își urmează apoi firesc cursul, Luna pictând cu tușe de albastru cerul și munții, în timp ce coborâm agale spre cort.

Dorm puțin, între rafalele de vânt care scutură prelata. Ieșim la răsărit, apoi ciugulim micul dejun și strângem tabăra.

Pe coborâre, întâlnim drumeți matinali care urcă spre Prutas. Nedormit, sorbind din ceaiul cu insecte, îi salut voios, cu o sclipire în ochi care le spune – „mergeți, să vedeți ce minunății vă așteaptă”! Noi am avut Prutasul doar pentru noi o zi și-o noapte, și ne-a rămas în suflet pentru restul vieții.

Periodic venim cu noi povești, pățanii și sorcovării, iar tu le poți primi direct pe e-mail: