Primăvara din Fundătură
E vremea aia din an în care gâzele mișună, pădurea foșnește verde, iar soarele te îndeamnă la lenevit. Așa am și făcut. M-am întins pe iarba primăvăroasă și m-am cufundat în liniștea locului, inspirând culorile florilor de câmp, gustând adierea și întrezărind căldura prin pleoapele închise. Ridic capul și mă uit în jur. Simt viața curgând primordial în jurul meu, în armonie netulburată, și vibrația locului reverberând din pântece până în creștet. Mda, m-am deșteptat!
Suntem mulți în Fundătura Ponorului, că e un atelier foto gratuit anunțat de Mircea Bezergheanu. Noi am ajuns in weekendul fără ploaie. Roxana a urcat cumva miraculos cu Golful peste colții de stâncă ai drumului accidentat, evitând orice frecuș în afară de ăla cu tufele de pe margini. Punem cortul și coborâm să-l salutăm pe Mircea, care ne invită să stăm la el, însă cum avem deja cortul montat îi cerem doar împrumut niște izoliruri. Primim două salteluțe, care mă ajută să descopăr că somnul la cort poate fi și confortabil.
După o noapte punctată de sosiri târzii și montat de corturi în jur, ne trezim la o dimineață cețoasă.
Ne învârtim între Poarta Raiului și Piatra Lupului, fotografiind răsăritul din Fundătura Ponorului.
În pauza ritualică dintre răsărit și asfințit, ne hotărâm să colindăm picioristic împrejurimile proaspăt ieșite din hibernarea în care le lăsasem în sfârșitul friguros de toamnă.
Terminăm tura osteniți, însetați și bătuți de soare în bătătura lui Mircea, care tocmai termină de asamblat un sistem electric cu celule fotovoltaice pentru nana Armina. A strâns de-un timp donații, din care a cumpărat sisteme pentru oamenii din Fundătură; ne îhămăm cu Marius și cu Aurelian la câte-o cutie, câte-un panou și îl transportăm până în casa nanei. Mircea rămâne să-l instaleze, în timp ce nana nu ratează ocazia și ne pune la treabă prin curte. Mutăm un țarc pentru oi, să aibă iarbă proaspătă. Cumpărăm brânză și urdă făcută de Armina. Mircea a terminat de montat sistemul și îl pune în funcțiune.
Zăbovim apoi la taclale în prispă până pe la 11 seara, când aflăm că avem o galaxie deasupra Fundăturii. Descoperim că am uitat trepiedul acasă și împrumutăm de la Mircea un scăunaș pescăresc cu trei picioare; stăm culcați pe lângă el și încercăm să orientăm obiectivul – împrumutat tot de la Mircea – în direcția generală a subiectului.
Mda, tocmai am setat un nou standard…
Ne culcăm odată cu cucuvelele și ne trezim odată cu găinile. Roxana se resimte după ziua de ieri, așa că rămâne la cort. Eu cobor adormit spre Poarta Raiului, unde găsesc zorii fără ceață.
Urc înapoi la cort și strângem tabăra. Coborâm ca să-i mulțumim lui Mircea înainte de plecare, însă e plecat de-acasă. Lăsăm salteluțele de camping împrumutate și urcăm dealul, unde e forfotă mare, urcă toată lumea spre mașini. În drum spre asfalt, tăiem o anvelopă și Roxana află de pe Internet că are un debut de insolație. Mergem cătinel cu 80 la oră, cu roata de rezervă mică. La Sebeș, ieșim de pe o autostradă și intrăm pe alta, pavată cu maci.
Mircea a mai rămas o săptămână în Fundătură, pe ploi torențiale și pe inundații, făcând ce știe el mai bine. Și ce ne-a învățat și pe noi. Să vibrezi pe frecvența unui loc, să-ți cânte ființa împreună cu el… aici a fost începutul. Continuarea, o scriem cu fiecare ieșire!
